Nu observăm oare că, în timp ce primul lucru făcut de către germani după căderea comunismului a fost reîntregirea ţării, noi, românii, după mai bine de 16 ani de la căderea dictaturii ştim atât de puţine despre drama fraţilor noştrii a caror casă a fost smulsă de ghearele bolşevismului de la patria mamă şi care de peste 65 de ani suferă neîncetat doar pentru că au luptat pentru păstrarea identităţii naţionale?

Oare grija pe care o poartă celor de acelaşi sânge nu demonstrează mareţia unui popor? Clasa politică neocomunistă încearca să ne facă să uităm unii de ceilalţi, dar, oare, dacă fiecare dintre noi ne-am gândi, măcar un moment, la ceilalţi nu am reuşi să doborâm, asemeni berlinezilor, zidul care ne separă , pe noi, românii, unii de ceilalţi?