Articole care au tagul ‘salvati rosia montana’
FânFest 2010 în Roşia Montană
Sâmbătă, Iunie 26th, 2010
După ce echipa campaniei Salvaţi Roşia Montană, alături de numeroase organizaţii partenere, au anunţat organizarea celei de-a V-a ediţii a festivalului FânFest, în perioada 13-15 august 2010, primarul din Roşia Montană s-a declarat împotriva acestui festival şi a refuzat să aprobe vreuna din activităţile ce se doreau a fi desfăşurate între 13 şi15 august în centrul localităţii.
Cu toate acestea, festivalul va avea loc şi cei dornici să se implice în salvarea celei mai vechi localităţi din munţii Apuseni sunt aşteptaţi vineri, sâmbătă şi duminică pentru a lua parte la activităţile ce vor fi organizate – lista completă pe www.fânfest.ro.
Grupul Noii Golani va fi acolo şi vă îndemnăm şi pe voi să vă alăturaţi. O singură observaţie, care nu este pe siteul festivalului: în localitate există magazine alimentare, de unde vă puteţi cumpăra mâncare, nu e nevoie să aduceţi conserve de acasă. Iar cazarea e recomandabil să fie făcută la localnici, pentru a ne aduce fiecare micul aport în încurajarea celor care de ani buni ne arată că OAMENII SUNT MAI IMPORTANŢI CA AURUL.
Roşia Montană – 20-22 August 2010
Joi, Aprilie 22nd, 2010
Cu sau fara FânFest, festivalul ce îşi propune să contribuie la salvarea Roşiei Montane, Noii Golani organizeaza, ca in fiecare an, între 20 şi 22 august o noua excursie.
Cum mulţi îşi planifică de pe acum vacanţele de vară, vă anunţăm ca vineri, sâmbătă şi duminică, adică 20, 21 şi 22 august să nu vă faceţi alte planuri
. Grupul nostru se va ocupa de promovarea turistă a zonei prin organizarea de tururi ale obiectivelor naturale, industriale şi istorice şi în fiecare seară de poveşti în jurul focului cu localnicii.
Cei care sunt membri si doresc să se implice ca şi voluntari în organizarea excursiei ne pot contacta.
Va tinem la curent cu noutati.
Ne vedem la Roşia!
Vizitati Rosia Montana!
Marţi, Februarie 24th, 2009
Zoso a sesizat ieri faptul ca lupta pentru salvarea Rosiei Montane trebuie sa aiba si un efect concret pentru locuitorii din cea mai veche localitate atestata documentar din Romania. Ce a scris el gasiti aici si aici.
Cum si noi ne-am implicat un pic in aceasta campanie, iata ce scriam, inca in 2007:
Un week-end, în fiecare an, „Salvãm Roşia Montană”… Pentru mulţi prezenţa la festivalul din inima Apusenilor a devenit o modă, golită de orice conţinut.
Şi totuşi sunt şi oameni pentru care, de ani de zile, această luptă a devenit un mod de viaţă!
Ne alăturăm lor, în încercarea de a dovedi ca oamenii sunt, cu adevărat, mai importanţi decît aurul şi că Roşia Montană, cu un mic ajutor din partea noastră, se poate salva.
Drept umare, profitam de rediscutarea acestei probleme in “blogosfera” si va invitam sa vizitati siteul www.drumulaurului.ro si sa vizitati Rosia Montana. Singura alternativa durabila prin care locaitatea din Muntii Apuseni poate supravietui este turismul. Nu mergeti cu cortul, nu stati ca hippioti prin padure, mergeti si stati in casele oamenilor(pretul unei nopti de cazare este insignifiant), ascultati-le povestile, si ajutati si voi la salvarea Rosiei Montane.
Merita!
Intalniri Noii Golani la sfarsit de an – Timisoara, Iasi, Bucuresti
Marţi, Decembrie 16th, 2008Intrucat sfarsitul anului se apropie iar 2009 va fi un an foarte important pentru cauzele in care grupul nostru este implicat, vom organiza cateva intalniri cu persoanele interesate sa se implice in desfasurarea actiunilor.
TIMISOARA - Pe 17 decembrie, la ora 17.00, la Memorialul Revolutiei, o adunare a tuturor membrilor si simpatizantilor campaniilor organizate de grupul nostru.
Dupa aceasta adunare vom merge la ora 18.30 in fata catedralei pentru a participa la MARSUL PENTRU EROII REVOLUTIEI DE LA TIMISOARA.
IASI – Toti cei care doresc sa vorbim despre campania Basarabia Pamant Romanesc si despre celelalte campanii ale grupului in orasul celor 7 coline pentru anul 2009 sunt rugati sa vina vineri, 19 decembrie, la ora 20.00 in fata Casei de Cultura a Studentilor.
BUCURESTI – Dupa marsul de comemorare EROII NU MOR NICIODATA de duminica, 21 decembrie, ora 17.00, ce are ca punct de plecare Piata Universitatii/Fantana de la Arhitectura si are ca puncte in traseu Salla Dalles, troita de la Piata Romana si Piata Revolutiei, toti “golanii” sunt asteptati la o mica discutie referitoare la actiunile pe care grupul nostru le va intreprinde in 2009.
Pentru mai multe informatii ne puteti scrie prin email sau ne puteti suna la 0743 355 150.
Indiferent de oras, asteptam poze de la voi cu afise/abtibilduri ale campaniei EROII NU MOR NICIODATA in orasul vostru, pana pe 21 decembrie.
Noii Golani va saluta!
Eroii nu mor niciodata
Sâmbătă, Martie 8th, 2008Salvati “Parcul cu platani”!
Miercuri, Martie 5th, 2008Duminica, 09.03.2008, incepind cu ora 14.oo va fi organizat, in fata Bancii Nationale a Romaniei, un pichet ce isi propune sa atraga atentia asupra pericolului ce planeaza asupra uneia dintre zonele cele mai reprezentative pentru Capitala noastra: “Parcul cu platani” din cartierul Cotroceni.
Mai multe detalii referitoare la subiect puteti gasi la: http://salvatiparculcuplatani.blogspot.com/
Proiectie Noul Eldorado
Joi, Februarie 21st, 2008fenix – sold out -
Marţi, Februarie 19th, 2008Salvaţi Roşia Montană
Luni, Octombrie 16th, 2006
Departe de a ne putea asuma vreun merit în desfăşurarea campaniei menite a salva Roşia Montană, nu putem începe decât transmiţându-le respectul nostru tuturor celor care, de ani de zile, se află în primele rînduri ale luptei. Supuşi presiunilor de tot felul (politice, judiciare, financiare), ne-au arătat ce înseamnă demnitatea şi spiritul de luptător. Pentru asta vă mulţumim. Pentru acţiunile viitoare, puteţi conta pe sprijinul nostru, necondiţionat.










