13
Sâmbătă, Iunie 12th, 2010Unii nu au habar, altii nu vor sa-si aminteasca
Ca au fost atunci trei zile de istorie romaneasca.
Daca nu iti aduci aminte, ai putea sa incerci,
13-14-15 iunie 90.
:::: Bine aţi venit pe site-ul grupului de acţiune Noii Golani. Suntem un grup apolitic de tineri care desfăşoară diferite acţiuni ce au la bază patriotismul şi implicarea civică. Numele nostru este inspirat de mişcarea anti-comunistă din România din 1989-1990, ale cărei idealuri încercăm să le păstrăm vii. ::::
Unii nu au habar, altii nu vor sa-si aminteasca
Ca au fost atunci trei zile de istorie romaneasca.
Daca nu iti aduci aminte, ai putea sa incerci,
13-14-15 iunie 90.
Duminică, 13 decembrie, ora 17.00, în Goblin Club din Bucureşti (Str. Smârdan, nr.30) majoritatea artiştilor implicaţi în proiectul Uniţi sub tricolor vor semna autografe pentru cei care au cumpărat CDul.
Dacă eşti din Bucureşti şi nu ai ajutat încă liceul românesc din Tiraspol cu 10 lei, aceasta e cea mai bună ocazie să o faci. La vânzare se vor găsi şi materialele promoţionale Uniţi sub tricolor.

Cu această ocazie vor fi proiectate câteva filmuleţe legate de campaniile Vizitaţi Roşia Montană, Eroii nu mor niciodată şi Basarabia pământ românesc iar în club, timp de o oră vor răsuna melodiile de pe CD, mixate de Bazooka Joe.
Mulţumită clublui Goblin şi în spiritul proiectului, profitul obţinut în urma vânzării băuturilor pe parcursul evenimentului va fi donat către liceul Lucian Blaga. Vezi aici comunicatul de presă al evenimentului.

UNIŢI SUB TRICOLOR este un proiect muzical care adună melodii cu mesaj civic şi patriotic, din ce în ce mai prezente în peisajul hip-hop. Pe album se regăsesc artişti din dreapta şi din stânga Prutului, semn al unităţii spaţiului cultural românesc.
Participarea lor este pro-bono şi în concordanţă cu ideile exprimate în melodii şi cu campanii precum Basarabia pământ românesc, Eroii nu mor niciodată sau Salvaţi Roşia Montană, în care tinerii se implică activ.
Încasările obţinute în urma vânzarii albumului vor fi donate liceului românesc din Tiraspol, ai cărui elevi si profesori se luptă pentru a învăţa în limba română. Un CD costa 10 RON. Apariţia CDurilor/lansarea albumului se va produce în momentul contabilizării a 1 000 de comenzi.
Albumul UNIŢI SUB TRICOLOR cuprinde momentan 14 piese ale unor artişti cunoscuţi din piesajul hip-hopului românesc (numele lor vor apărea treptat pe site). Restul pieselor se vor alege prin vot, din rândul celor trimise de vizitatorii siteului până pe 9 noiembrie.
Pentru a comanda / mai multe detalii: www.unitisubtricolor.ro