Pentru intelegerea Golaniadei, Mineriadei si a actiunilor noastre legate de aceste evenimente, recomandam sa cititi si sa vizionati materialele prezentate mai jos.

si

Conform dispoziţiei “exprese” a Înaltei Curţi Europene de la Strasbourg (CEDO), Guvernul României – prin Ministerul Afacerilor Externe – trebuia sa transmită către CEDO, până la data de 26 februarie 2009, “o copie integrală a dosarului 97/P/1996″, respectiv Dosarul Revoluţiei.
Deşi termenul limită a expirat de 75 de zile, Guvernul României ascunde în continuare, la fel ca în ultimii 20 de ani, probele referitoare la crimele comise în timpul revoluţiei.

Menţionăm că în zilele de 26-27 aprilie 2009, o delegaţie a revoluţionarilor s-a deplasat la Strasbourg, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru a solicita în scris şi verbal probele cerute de CEDO Guvernului României. Reprezentanţii CEDO au răspuns în scris şi verbal că, până la acea dată, Guvernul României nu a răspuns dispoziţiei exprese a Înaltei Curţi Europene

Revoluţionarii se întreabă retoric: Guvernul României nu a avut timp? sau se face vinovat de tănuirea crimelor şi complicitate morală prin refuzul de a pune la dispoziţia Înaltei Curţi Europene documentele ce acuză criminalii, instigatorii şi complicii celor care au ucis, rănit şi arestat revoluţionarii din Decembrie 1989.

Joi, 14 Mai, orele 11, în faţa Ministerului Afacerilor Externe, revoluţionarii organizează un miting de protest pentru a soma reprezentanţii Guvernului României să transmită Înaltei Curţi Europene de la Strasbourg o copie integrală a Dosarului Revoluţiei.

Bucureşti, 23 August 2008

I ). Având în vedere că:

La 23 august 1939, la Moscova, a fost semnat Pactul dintre Hitler şi Stalin (Pactul Ribentropp-Molotov) care prevedea într-un protocol secret interesele sovietice de a anexa ţările baltice, estul Poloniei şi teritoriul românesc Basarabia. În iunie 1940, prin ultimatumul Guvernului sovietic care a ameninţat cu invazia armată imediată, România a fost forţată să cedeze nu numai Basarabia, dar şi nordul Bucovinei şi ţinutul Herţei, ultimele două neaparţinând niciodată Rusiei. Cedarea a fost “oficializată” de Tratatul de pace de la Paris din 1947 ca urmare a trădării intereselor naţionale de către puterea comunistă impusă în România de armata de ocupaţie sovietică. Teritoriile româneşti ocupate de Uniunea Sovietică au o suprafaţă de 44.000 km², fiind locuite în momentul cedării de 3.200.000 de oameni, majoritatea etnici români. Ulterior, aceştia au fost supuşi deznaţionalizării forţate, persecuţiilor etnice, deportării (inclusiv în lagăre de muncă în Siberia), asasinatelor în masă, precum şi a altor forme de exterminare. Teritoriile româneşti au fost masiv colonizate cu populaţii alogene. Menţionăm că, în anul 1948, şi Insula Şerpilor (teritoriu românesc) din Marea Neagră a fost anexată printr-un alt abuz de Uniunea Sovietică.

a). Susţinem aplicarea Rezoluţiei nr. 1481 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 25 ianuarie 2006, referitoare la decomunizare, precum şi Declaraţia de la Praga din 3 iunie 2008 privind conştiinţa morală europeană şi comunismul, referitoare de asemenea la decomunizare. Subliniem în acest context punctul 9 al Declaraţiei de la Praga prin care se cere stabilirea datei de 23 August – data semnării pac­tu­lui dintre Hitler si Stalin, cunoscut drept Pactul Ribben­trop-Molotov – ca zi comemorativă a victimelor regi­mu­ri­lor nazist şi comunist, similară cu ziua de 24 Ianuarie, prin care Europa comemorează victimele Holocaustului.

b). În spiritul decomunizării, cerem forurilor competente naţionale şi internaţionale să condamne Pactul Ribentropp-Molotov şi consecinţele lui, ca ilegitime şi criminale. Cerem acestor foruri să acţioneze pentru reunificarea legitimă a teritoriilor româneşti, în acelaşi spirit cu reunificarea Germaniei din 1990. Cerem acestor foruri să acţioneze ca România să fie despăgubită moral şi material faţă de crimele, fărădelegile şi abuzurile comise de Uniunea Sovietică împotriva României şi a cetăţenilor ei. Nivelul daunelor şi despăgubirilor trebuie stabilit de o comisie internaţională patronată de înaltele foruri internaţionale.

II). Este imperios necesară “adoptarea de către Camerele Reunite ale Parlamentului României a unei declaraţii explicite de condamnare a crimelor comunismului, de regret şi de compasiune faţă de victimele acestora, în spiritul Rezoluţiei nr. 1481 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 25 ianuarie 2006″, aşa cum au solicitat Apelul pentru România din iunie 2005 (semnat de întreaga societate civilă) şi Concluziile Raportului final al CPADCR. Sublinem că această declaraţie este conformă şi principiilor Declaraţiei de la Praga.

III). Parlamentul României, susţinut de forurile europene şi internaţionale interesate de o Românie decomunizată, trebuie să adopte cât mai curând posibil legile decomunizării, din următoarele considerente:

a). Poporul român s-a manifestat clar împotriva comunismului înainte ca acesta să-i fie impus cu forţa armată de către Uniunea Sovietică (dintre toate ţările europene, România a fost ţara cu cei mai puţini comunişti raportat la numărul populaţiei; conform Raportului final al CPADCR, la 23 august 1944, PCR avea numai 80 de membri în Bucureşti şi mai puţin de 1000 în întreaga ţară).

b). Comunismul a fost impus împotriva voinţei poporului român, exprimată la alegerile din noiembrie 1946 câştigate în realitate cu o majoritate covârşitoare de opoziţia anticomunistă care a obţinut între 70% şi 90% din voturi, comuniştii inversând rezultatul oficial.

c). Poporul român a îndurat cel mai cumplit regim comunist din Europa, recunoscut ca atare de întreaga comunitate internaţională.

d). Dintre statele europene, România a avut cel mai mare număr de deţinuţi politici raportat la numărul populaţiei (între 500.000 şi 2.000.000) şi cea mai înfricoşătoare poliţie politică (Securitatea).

e). Dintre toate fostele ţări comuniste din Europa, doar în România s-au înregistat victime la căderea comunismului. Nu au fost doar câteva victime, ci a fost un masacru uriaş – peste 1200 de morţi şi peste 3300 de răniţi – vinovaţii nefiind judecaţi până în prezent.

f). Conform Raportului final al CPADCR, “comunismul a căzut doar oficial la 22 decembrie 1989. Neoficial, structuri, dar mai ales metode şi mentalităţi comuniste au continuat să existe sub diferite forme, unele extrem de grave (…) : a) reprimarea manifestaţiilor anticomuniste din perioada decembrie 1989 – aprilie 1990; b) diversiunea etnică de la Târgu-Mureş din martie 1990; c) reprimarea manifestaţiei anticomuniste din Piaţa Universităţii din Bucureşti (…); d) „mineriadele” din 1991 şi 1999. Toate acestea au fost diversiuni şi manifestări tipic comuniste”. Majoritatea covârşitoare a vinovaţilor nu au fost judecaţi până în prezent. Dimpotrivă, ei au devenit personalităţi publice şi politice, infestând de peste 18 ani societatea românească.

g). România de astăzi este profund imorală întrucât are la bază nejudecarea masacrului înfăptuit în timpul revoluţiei anticomuniste şi nejudecarea fratricidului comis în iunie 1990 împotriva manifestanţilor anticomunişti, a societăţii civile, a partidelor istorice şi a presei independente.

h). O parte din clasa politică de astăzi se face vinovată de complicitate morală cu autorii fratricidului din iunie 1990 şi a masacrului din decembrie 1989 comise pentru a reprima şi a deturna caracterul anticomunist al revoluţiei din decembrie 1989. Acum, când România este membră a NATO şi UE, această revoluţie trebuie terminată şi se cuvine să devină “de catifea”.

i). În România nu va fi posibilă reforma morală dacă nu vor fi adoptate legile decomunizării.

j). În 18 Decembrie 2006, regimul comunist din România a fost condamnat ca ilegitim şi criminal de către şeful statului în faţa camerelor reunite ale Parlamentului, în baza Raportului final al CPADCR, document de stat incontestabil, sintetic şi analitic (însumează 880 de pagini), elaborat de peste 40 de autori, majoritatea experţi în domeniile abordate. Acest act al condamnării comunismului este începutul renaşterii morale a României, cel mai important moment din istoria postcomunistă a ţării noastre alături de aderarea la NATO şi integrarea in UE, un exemplu pentru condamnarea internaţională a regimului comunist.

Legile pentru decomunizarea României, menţionate mai jos, sunt în spiritul următoarelor documente: Proclamaţia de la Timişoara (martie 1990), Proclamaţia pentru România (aprilie 2005), Apelul pentru România (iunie 2005), Rezoluţia nr. 1481 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (ianuarie 2006), Apelul pentru condamnarea comunismului (martie 2006), Concluziile Raportului final al CPADCR (decembrie 2006), Apelul pentru Adevăr (ianuarie 2008), Declaraţia de la Praga (iunie 2008), Rapoartele Comisiei Europene privind România – elaborate în 2007 şi 2008.

1. Legea finalizării urgente a cercetărilor Justiţiei referitoare la masacrul din decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990 comis împotriva manifestanţilor anticomunişti, a societăţii civile, a partidelor istorice şi a presei independente; desecretizarea imediată a arhivelor lămuritoare faţă de aceste evenimente.

2. Legea recunoaşterii caracterului anticomunist al revoluţiei începute în decembrie 1989. Recunoaşterea Proclamaţiei de la Timişoara (martie 1990) şi a manifestaţiei din Piaţa Universităţii din Bucureşti (aprilie-iunie 1990) ca momente constitutive şi reprezentative ale revoluţiei.

3. Legea lustraţiei.

4. Legea declarării crimelor şi abuzurilor regimului comunist ca fiind crime împotriva umanităţii şi imprescriptibile juridic.

5. Legea interzicerii şi pedepsirii actelor de apologie a regimului comunist.

1. Legea anulării sentinţelor de condamnare politică emise de justiţia comunistă după principiile luptei de clasă între anii 1945-1989; anularea condamnărilor la moarte a celor care au trădat criminalitatea comunismului; abrogarea prevederilor decretului lui N.Ceauşescu din 1988 referitor la crimele politice.
2. Legea pentru reînhumarea victimelor comunismului îngropate în gropi comune.
3. Legea recunoştinţei faţă de luptătorii anticomunişti, faţă de foştii deţinuţi politici; majorarea semnificativă a pensiilor acestora şi acordarea de gratuităţi.
4. Legea reducerii la minimum a pensiilor responsabililor pentru crimele comuniste: foşti activişti comunişti de frunte, foşti conducători şi torţionari ai Securităţii, foşti conducători ai Miliţiei, ai Ministerului de Interne şi ai „Justiţiei” comuniste.
5. Legea desecretizării şi deschiderii arhivelor comuniste şi postcomuniste; garantarea accesului liber şi neîngrădit la aceste arhive; transferul urgent al acestora la CNSAS sau la Arhivele Naţionale; publicarea pe internet a arhivelor; trecerea Arhivelor Naţionale în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor.
6. Legea împotriva distrugerii, manipulării, falsificării, ascunderii sau sustragerii de documente din arhivele comuniste şi postcomuniste; urmărirea penală a făptuitorilor.
7. Legea restituirii arhivelor confiscate abuziv (arhivele cultelor religioase, arhivele sioniste ş.a.).
8. Legea reparaţiilor faţă de foşti cetăţeni români exilaţi sau „vânduţi” în perioada comunistă.
9. Legea prezentării adevărului referitor la perioada precomunistă, comunistă şi postcomunistă în manualele şcolare şi cursurile universitare de istorie.

15. Legea pentru instituirea Zilei Memoriei Victimelor Comunismului, pentru înfiinţarea în Bucureşti a Muzeului Dictaturii Comuniste, pentru construirea în centrul capitalei a Monumentului Victimelor Comunismului.

16. Legea cercetării prin Justiţie a reconsolidării oligarhiei securisto-comuniste în România postcomunistă. Confiscarea de către stat a averilor dobândite prin fraudă.

17. Legea cercetării prin Justiţie a privatizărilor făcute de oligarhia securisto-comunistă care a acaparat puterea economică în România. Confiscarea de către stat a fostelor bunuri ale statului privatizate fraudulos şi reprivatizarea acestora în beneficiul exclusiv al poporului român.

IV). Cerem Preşedintelui României să ceară poporului să-şi exprime voinţa cu privire la adoptarea de principiu a solicitărilor şi legilor prezentate în această proclamaţie, printr-un referendum organizat cât mai curând posibil.

Solicităm Preşedinţiei României, Parlamentului, Guvernului, tuturor cetăţenilor, mass-mediei şi organizaţiilor societăţii civile, să se solidarizeze în jurul idealurilor Proclamaţiei pentru decomunizarea României.

Facem apel la forurile europene şi internaţionale, în primul rând la Uniunea Europeană, Consiliul Europei, CEDO, NATO şi ONU, să catalizeze decomunizarea României.

23 August 2008

Sorin Ilieşiu – Vicepreşedintele Alianţei Civice, autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului

http://www.gds.ong.ro/apel.htm http://www.libertates.com/en/content/view/40/7/

susţinut de:

Vladimir Tismăneanu – preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România

Asociaţia 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş – Preşedinte

Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989, George Costin – Preşedinte executiv

Liga Studenţilor din Universitatea Bucureşti 1990, avocat Antonie Popescu – Senior

Fundaţia Culturală Timpul – Iaşi, Liviu Antonesei – Preşedinte

Consiliul Mondial Român, Ştefana Bianu – Vicepreşedinte

Sindicatul Naţional al Ţăranilor şi al Proprietarilor Români, Dan Drăghici – Preşedinte

Asociaţia Europeană a Cadrelor Didactice – Secţiunea Naţională România, prof.univ.dr. Florin-Cristian Gheorghe – Preşedinte

Organizaţia Neguvernamentală Ecomondia, prof.dr.Alexandru Ionescu – Preşedinte

Consiliul Român American, Neculai Popa, Preşedinte

Asociaţia Copiilor Revoluţiei, Cătălin Giurcanu – Preşedinte

Asociaţia Adevăr şi Dreptate, Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte

Asociaţia Cives, Ioan Roşca – Preşedinte

Asociaţia Apolitică “Societatea Târgovişte”, Ilie Petre Ştirbescu – Preşedinte

Fundaţia “Redarea Istoriei” – jurist Păun Gabriel Virgil- Preşedinte

Federaţia naţională Omenia a Pensionarilor (peste 1.000.000 de membri), dr.ing.Gheorghe Chioaru – Preşedinte

Grupul văduvelor de eroi martiri

Federaţia sindicală “Solidaritatea – Virgil Săhleanu” a siderurgiştilor din România, Gheorghe Tiber – Preşedinte

Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara, Pompiliu Alămorean – Preşedinte

Sindicatul Solidaritatea al siderurgiştilor Galaţi, Ilinca Diaconu – Preşedinte

Sindicatul Solidaritatea Hunedoara, Marian Mititelu – Preşedinte

Sindicatul ALRO Slatina, Ion Ioan – Preşedinte