Articole care au tagul ‘1 decebrie 2006’

1 Decembrie, ziua naţională

Vineri, Decembrie 1st, 2006

În anul 2004 am petrecut pentru prima dată Ziua Naţională, chiar în cetatea Unirii – Alba Iulia. Faptul că, de-a lungul anilor, diverşi politiceni s-au servit de această sărbătoare pentru a-şi promova imaginea nu era o nouatate dar în anul acela bătaia de joc a căpătat proporţii groteşti. În Alba Iulia au fost debarcaţi, din autobuze speciale, sute de “simpatizanţi” ai unui partid politic, dotaţi cu steaguri, eşarfe şi căciuli (urma al doilea tur al alegerilor). Un veritabil circ ambulant… întreaga atmosferă nu putea decât să-ţi întoarcă stomacul pe dos. Atunci, mai pregnant ca alte dăţi, am simţit că trebuie să facem ceva. Am cumpărat în grabă câţiva metri de pânză şi un spray iar pe un maidan plin de noroi ne-am vărsat furia în câteva cuvinte “Fără politică / în această zi sfântă”.

În curtea Catedralei aplauzele oamenilor ca noi au făcut să se plece stindardele murdare. De atunci sărbătorim Ziua noastră Naţională, nu ziua lor!!!

Alba Iulia – 1 decembrie 2006

“1 decembrie – ziua nationala, nu e campanie electorala!”

Din Jurnalul National – 2 decembrie 2006: ” Politicienii depun coroane de flori, sustinuti de scandarile rimate ale grupului Noilor Golani: “Ziua Romaniei este ziua noastra/ Nu o stricati cu politica voastra” si “1 Decembrie, ziua nationala/ Nu este o campanie electorala”. Un membru ne-a povestit ca au venit din Bucuresti vreo 30 de baieti de la Noii Golani, grup numit astfel in amintirea “vechilor” golani, cei din ’90, din Piata Universitatii. Protesteaza impotriva acapararii acestei zile de catre politicieni si impart un fluturas pe care scrie “Basarabia, pamant romanesc”. ” Irina Munteanu







1 decembrie chisinau