Din oraşele româneşti către Chişinău, pe 1 Decembrie 2009
Anul acesta vom sărbători ziua naţională a României cum se cuvine. O vom face la Chişinău şi vă invităm şi pe voi să veniţi la sărbătoare.
4 zile la fraţi
1 decembrie, zi liberă în toată România, va fi marţi. Sâmbătă, duminică, luni şi marţi (28 noiembrie-1 decembrie) pot reprezenta un weekend prelungit, în care aveţi timp să sărbătoriţi 1 decembrie cu noi la Chişinău dar şi să vedeţi alte obiective turistice cum ar fi cetatea Sorocii, mănăstirea Căpriana sau biserica rupestră din Orheiul Vechi.

Trenul, autocarul sau maşina mică sunt variante la fel de bune cu care puteţi ajunge la Chişinău. Cei care au nevoie, putem aranja ca să fie găzduit de un român basarabean şi de acolo îndrumat către obiectivele turistice din Chişinău şi din restul Basarabiei.
În Chişinău pentru 1 decembrie
Din Bucureşti vom merge cu autocarul (plecare luni seară, după concertul de lansare Uniţi sub tricolor, întoarcere miercuri dis de dimineaţă), preţul dus-întors fiind de 75 RON.
Din Iaşi vom merge cu autocarul (plecare marţi dimineaţă, întoarcere marţi seară/noapte).
Din Galaţi vom merge cu autocarul (plecare luni seară, întoarcere miercuri dis de dimineaţă), preţul dus-întors fiind de 60 RON.
În plus avem două maşini mici, care pleacă din Braşov (luni dimineaţă) şi din Sibiu (luni după masă), costul implicit fiind benzina consumată.
Dacă sunteţi din restul oraşelor vă invităm fie să ajungeţi în oraşele de plecare fie să luaţi cursele de linie din oraşele voastre către Chişinău (vă stăm la dispoziţie cu informaţii).

Pentru orice întrebare, ne puteţi telefona la +40743355150
Tags: 1 decembrie, 2009, basarabia, bucuresti, chisinau, galati, iasi, noii golani, republica moldova, weekend

Noiembrie 21st, 2009 at 12:08 pm
Buna ziua ! Din medias sau sibiu nu se pleaca autocar?
Noiembrie 23rd, 2009 at 8:05 am
[...] Trenul, autocarul sau ma?ina mic? sînt variante la fel de bune cu care pute?i ajunge la Chi?in?u. Cei care au nevoie, putem aranja ca s? fie g?zduit de un român basarabean ?i de acolo îndrumat c?tre obiectivele turistice din Chi?in?u ?i din restul Basarabiei”, e scris într-un articol publicat pe blogul organiza?iei (linc). [...]
Noiembrie 24th, 2009 at 1:29 am
[...] Români, trece?i Prutul! Autocare din Bucure?ti, Ia?i ?i alte rute alternative de transport pentru 1 Decembrie [...]
Noiembrie 24th, 2009 at 1:55 am
[...] Români, trece?i Prutul! Autocare din Bucure?ti, Ia?i ?i alte rute alternative de transport pentru 1 Decembrie [...]
Noiembrie 25th, 2009 at 2:35 am
se poate trece fara vize dincolo de granita?
Noiembrie 26th, 2009 at 11:37 am
Salut Andreea . Se poate trece fara vize , tot ce-ti trebuie este pasaportul ! Anunta-ne
Noiembrie 26th, 2009 at 3:22 pm
salut.se poate trece granita doar cu buletinul?
Noiembrie 26th, 2009 at 4:06 pm
pt Adita – Nu. Iti trebuie pasaport si buletin.
Noiembrie 27th, 2009 at 12:34 am
[...] Programul zilei de 1 Decembrie 2009 – Chi?in?u Dac? sunte?i din Chi?in?u veni?i la ac?iuni ?i ajuta?i-ne s? lipim afi?ul, dac? sunte?i din alte ora?e ale Basarabiei veni?i în Chi?in?u ?i dac? sunte?i din România, trece?i Prutul! [...]
Noiembrie 30th, 2009 at 8:45 am
[...] >> Români, trece?i Prutul! Autocare din Bucure?ti, Ia?i ?i alte rute alternative de transport pentru 1 Decembrie [...]