Libertate şi respect pentru romanii de la Chisinau

Scrisoare de Mihnea Blidariu, membru al trupei Luna Amara:

Privim spre Chişinău acum, cu toţii, spre un scenariu pe care unii dintre noi îl mai ţin minte, de acum 20 de ani, la Timişoara, Cluj, Bucureşti, Braşov şi alte oraşe româneşti.

La Chişinău are loc o revoluţie a tinerilor.

Ca întotdeauna, ei sunt cei care pun piciorul în prag, ei sunt cei care spun “ajunge!”. Alături de lupta pentru libertate, mai are loc o altă luptă, aceea a recunoaşterii unei identităţi pe care comuniştii rusofili din Moldova le-au refuzat-o acestor tineri: identitatea naţională română. Trebuie spus clar acest lucru. Trebuie ţintite bine cu privirea acele steaguri ale României şi UE, înălţate pe clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei. Nu există nici o implicare a serviciilor secrete româneşti, există doar o imensă voinţă a acestor tineri de a face parte din poporul român.

Aici, puţini dintre noi mai cred că există vreun motiv de a ne mândri că suntem români. Iată, însă, că zeci de mii de tineri din Chişinău ne dau un motiv temeinic de a lua în consideraţie, în mod serios, această opţiune. Ei VOR să aparţină acestui spaţiu, acestei identităţi pe care noi o blamăm. Ce face însă statul român, în faţa acestui strigăt de ajutor, în faţa acestei clamări? Boc invocă “dimensiunea europeană”, Băsescu tace, alţi politicieni vorbesc despre “prudenţă şi calm”. Ca şi cum revoluţiile se desfăşoară cu prudenţă şi calm. Ca şi cum suntem mai întâi europeni şi abia apoi români.

Am cântat de 5 ori la Chişinău. Avem prieteni mulţi acolo. Am văzut ce înseamnă regimul lui Voronin, am văzut frica tinerilor de miliţia moldovenească, am văzut cenzura şi lipsa de libertate. Åži nu cred că au existat provocatori care au distrus clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei. Cred că toţi acei tineri sunt furioşi, foarte furioşi. Cred că au vrut să distrugă aceste simboluri ale opresiunii şi totalitarismului.
Între timp ni se sugerează să stăm la mâna Rusiei şi a Europei. Să aşteptăm, să vedem, să cugetăm.

Ca şi cum setea de libertate stă să aştepte. Ca şi cum vorbirea limbii române trebuie să aştepte bilet de voie de la ruşi şi UE. Iar dacă Voronin acuză statul român de implicare în revolte, atunci noi, cetăţenii români, tinerii români, vrem să îi dăm dreptate: da, noi suntem implicaţi în revoltele de la Chişinău! Da, noi am fost acolo şi le-am spus prietenilor noştri că trebuie să lupte pentru libertate! Da, ne-am implicat şi ne implicăm cât de mult putem! Pentru că nouă nu ne pasă de interese politice, de scheme macroeconomice, de discuţii în spatele uşilor închise. Nouă ne pasă de cei care vor să fie liberi, de cei care vor să facă parte din acelaşi popor cu noi!

Pentru Fix, Natalia, Sandu Vakulovski, pentru toţi prietenii noştri de acolo: vă mulţumim că ne-aţi adus aminte de faptul că suntem români! Suntem alături de voi, ne gândim la voi şi sperăm să ne revedem liberi, fără graniţă şi fără dictatură!

Iar voi, ceilalţi, în fiecare seară, la ora 19.00, ieşiţi în cea mai mare piaţă din oraşul vostru şi strigaţi-vă susţinerea pentru tinerii din Basarabia. Revoluţia lor e şi revoluţia noastră!

Libertate şi respect.

4 Responses to “Libertate şi respect pentru romanii de la Chisinau”

  1. Nicu Says:

    Vrem dreptate si o vom obtine!!vom lupta pina nu vom invinge,suntem impotriva comunistilor,ne-am saturat opt ani dea rindul de ei!!! Uitati-va persoanele care ii sustin pe comunisti cum dumnealui vorbeste,Voronin nici a vorbi corect nu este in stare,ne va ingropa si mai tare tara,in genere vor fugi toti din tara,suntem cu Domnul Chirtoaca,suntem siguri ca kiar daca dumnealui nu are asa de multa experienta coparativ cu Voronin,orikum este si va fi in stare,sa fie ku noi,nu impotriva!!SPERANTA MOARE ULTIMA!!JOS COMUNISTII!!

  2. Basarabia pamant Romanesc Says:

    fara ziduri intre frati !!!!! respect

  3. Daniela Says:

    Fratilor, nu pierdeti speranta, si mai ales, nu va opriti la mijlocul drumului, caci asta n-ar face decat sa intareasca pozitia de porc revansard comunist a lui Voronin. Bagati pe net, cate o mica veste ca sa stim ca nu v-au inchis si ucis pe toti. Asta ne da si noua aici, departe de voi, speranta si curaj de a face cunoscuta lupta si samavolniciile acestui “guvern” de rahat. Nu faceti incredere la nimeni , protejati-va si organizati-va in jurul celor ce poarta speranta . Dumnezeu cu voi si nu uitati ca incepe Saptamana Mare, la finele ei Invierea Domnului sa va aduca lumina cea mare.

  4. Marius Says:

    Neamul se trezeste…

Leave a Reply



1 decembrie chisinau